Pentru a explora Cinque Terre în toată amploarea oportunităţilor sale turistice, vizitatorii pot apela la trenuri şi la feriboturi. Astfel, aceştia pot să şi admire cadrul natural şi să fie şi eficienţi pe durata şederii lor în Cinque Terre, având prilejul de a cunoaşte elementele de interes ale regiunii într-un timp foarte scurt. Oricum, mersul pe jos şi hiking-ul rămân cele mai satisfăcătoare maniere de a explora Cinque Terre, adecvate, de fapt, profilului turistic al acestei destinaţii. Mersul cu maşina, deşi reprezintă o opţiune, nu este alternativa cea mai recomandabilă.

Cu trenul

A ajunge de la oricare dintre satele din Cinque Terre în orice alt punct al regiunii cu trenul pare a fi modalitatea cea mai directă de a explora regiunea, cel puţin pentru turiştii care nu vor neapărat să experimenteze această destinaţie exclusiv recurgând la mersul pe jos. Având în vedere că fiecare sat are o gară, a parcurge distanţa dintre acestea pe calea feroviară este cea mai simplă şi mai eficientă manieră de a-ţi face o idee generală despre regiune, cu evidentul dezavantaj al riscului de a rata ceea ce este cu adevărat valoros la această destinaţie din punct de vedere turistic: fenomenalele sale cadre naturale.

Trenurile parcurg distanţa dintre Monterosso al Mare şi Riomaggiore cu o frecvenţă destul de convenabilă (până la 3 trenuri pe oră). Singurul aspect ce trebuie luat în considerare este că tipul de tren ce trebuie luat se referă doar la trenurile locale, întrucât doar acestea au staţie în fiecare sat. Trenurile care parcurg dinstanţe mai mari opresc doar în Monterosso şi Riomaggiore.

Dincolo de toate acestea, turiştii care folosesc Cardul Cinque Terre vor găsi că este foarte convenabil pentru ei să constate că pot călători nelimitat între La Spezia şi Levanto, în măsura în care le permite valabilitatea cardului folosit de ei.

Pentru informaţii complete despre plecări şi sosiri, preţul biletelor şi altele asemenea, vizitaţi Trenitalia [www.trenitalia.com].

Cu maşina

A conduce în Cinque Terre nu este, deloc surprinzător, cea mai plăcută experienţă de vacanţă. Străzile înguste şi pline de serpentine, precum şi puţinătatea locurilor de parcare pot, în mod cert, să taie cheful de aventură. Acesta este motivul pentru care, în cazul în care turiştii nu au dispoziţia de a merge pe jos sau de a face hiking, aceştia ar trebui, desigur, să ia trenurile în considerare ca fiind cea mai fiabilă soluţie.

Într-adevăr, parcarea tinde să pună probleme în timpul sezonului de vară, chiar şi în Monterosso (cea mai modernă dintre toate staţiunile Cinque Terre) şi Levanto. Dincolo de faptul că parcarea liberă este aproape inexistentă, satele dintre Monterosso şi Riomaggiore sunt închise circulaţiei rutiere (o excepţie se face, bineînţeles, pentru localnici).

Cu barca / feribotul

Deplasarea cu ambarcațiunile de agrement sau feribotul de-a lungul coastei ligurice este o experienţă pe care ar trebui să o facă orice vizitator al regiunii Cinque Terre, având în vedere atracţia sa firească: splendidele excursii cu ambarcațiunile de agrement, deşi mai scumpe decât mijloacele de transport de pe uscat, merită încercate.

Alături de companiile care oferă excursii de agrement cu bărci motorizate de-a lungul coastei, turiştii pot recurge şi la companiile care operează în principalele porturi din şi din vecinătatea Cinque Terre. Astfel, Consorzio Marittimo Turistico 5 Terre Golfo dei Poeti, cu sediul în La Spezia, este alegerea de top în acest sens. Compania oferă excursii cu ambarcațiuni de agrement de-a lungl coastei ligurice, uneori ajungând tocmai până la Genova, făcând din satele din Cinque Terre, precum şi din celelalte staţiuni maritime, destinaţii accesibile pe calea mării (cu excepţia staţiunii Corniglia şi a celorlalte sate fără ieşire la mare). Principalul dezavantaj al acestei companii este că operează doar de primăvara până toamna, atât timp cât permit condiţiile climatice. Cei ce deţin un Card Cinque Terre pot beneficia de anumite avantaje dacă se decid să se delecteze cu excursiile cu barca pe timpul şederii lor în Cinque Terre.

Pentru informaţii complete despre orarul feriboturilor, bilete şi altele asemenea, folosiţi indicaţiile de mai jos:

Nume:
Consorzio Marittimo Turistico 5 Terre Golfo dei Poeti
Adresă:
13, Via Don Minzoni, 19121, La Spezia, Italia
Telefon:
0039 0187 732987
Fax:
0030 0187 730336
Website:
www.navigazionegolfodeipoeti.it

Pe jos

Cinque Terre excelează, din punct de vedere turistic, prin minunatele sale cadre naturale. De fapt, hiking-ul este un fel de tradiţie turistică în Cinque Terre şi, în acelaşi timp, una dintre activităţile de top de care vizitatorii se pot bucura pe coasta ligurică şi chiar în împrejurimile fără ieşire la mare. Chiar dacă nu este un hiker pasionat, turistul poate explora întotdeauna în propriul său ritm fenomenalele cadre naturale ale regiunii şi poate cunoaşte farmecul locului atât în ceea ce priveşte peisajele naturale, cât şi siturile rurale populate.

Cardul Cinque Terre este util şi în acest caz, întrucât permite vizitatorilor să exploreze unele dintre cele mai periclitate şi mai vulnerabile trasee din Parcul Naţional Cinque Terre.

Sus